Studiu de caz | East European Comic Con 2022 — Soluție de rețea TP-Link Omada pentru gestionarea conexiunilor simultane în mediile cu mulți clienți Wi-Fi
- Numele beneficiarului: East European Comic Con
- Industria: Divertisment
- Locația: Romexpo, București
- Anul implementării proiectului: 2022
TP-Link a susținut, din nou, East European Comic Con, oferind pentru ediția 2022 echipamente de rețea performante, care să asigure buna desfășurare a tuturor activităților ce au necesitat o conexiune la internet, fie ele wireless sau prin cablu.
Precum în cazul celorlalte ediții organizate înaintea pandemiei, rețeaua TP-Link a trebuit să ofere conexiuni stabile și rapide pentru dispozitivele sutelor de membrii ai staff-ului și ale miilor de vizitatori, incluzând aici telefoane, tablete sau laptopuri, pe toată durata evenimentului.
Un eveniment internațional de amploare, precum este East European Comic Con, care atrage an de an zeci de mii de vizitatori, necesită conexiuni stabile și rapide, atât pentru membrii staff-ului, cât și pentru vizitatori. De asemenea, partenerii evenimentului și sponsorii organizează diverse activități interactive pentru vizitatori pentru a genera interes, activități care au avut nevoie de o rețea stabilă și performantă.
Ca în fiecare an, TP-Link a oferit soluția de rețea, pentru ca participanții să aibă parte de o experiență neîntreruptă în online. Precum în anii trecuți, când pandemia și restricțiile sale nu reprezentau un impediment, numărul de vizitatori a fost semnificativ, fapt ce a necesitat o lățime de bandă crescută, ce a trebuit pusă la dispoziție de către rețeaua noastră.
Pentru construcția infrastructurii de rețea, am ales să folosim switchuri cu management, L2 și L3, cu 24 și 48 de porturi, cu conexiuni 10G (porturile Uplink Fiber 10 Gbps permit transferuri foarte rapide de volume mari de date, în cadrul infrastructurilor rețelelor profesionale foarte mari și foarte aglomerate), access pointuri business Wi-Fi 6 Omada și routere TP-Link.
În video-ul de mai jos, poți afla mai multe despre Soluția Omada SDN pentru rețele business și enterprise.
Pentru rețeaua wireless de la Comic Con, au fost folosite echipamente TP-Link Omada de tip EAP, modele precum EAP660 HD (Access Point Wi-Fi 6 AX3600, destinat mediilor aglomerate), EAP620 HD, noul EAP670 (Access Point Wi-Fi 6 AX5400 pentru interior) și Controller-ul Hardware Omada, OC300 (pentru managementul centralizat al rețelei).
Switch-uri JetStream pentru o rețea prin cablu stabilă
Au fost folosite switch-uri cu management (Layer 2 și 3) și switch-uri Smart, care au acționat pentru extinderea rețelei și pentru optimizarea performanței. Pe lângă switch-uri, au mai fost folosite și alte dispozitive din gama TP-Link, precum routere consumer, pentru diferite situații.
Echipamente Access Point Omada Business pentru Hotspot Wi-Fi Gratuit
Dacă rețeaua prin cablu a fost proiectată pentru a deservi calculatoarele, pentru dispozitivele mobile a fost nevoie de o rețea wireless.
Am selectat echipamentele Omada EAP660 HD, EAP620 HD și noul EAP670 pentru a funcționa ca puncte Hotspot Wi-Fi gratuite pentru vizitatorii și organizatorii evenimentului. Aceste puncte de acces au oferit o experiență Wi-Fi fără întreruperi, folosindu-se de tehnologiile Wi-Fi 6, Seamless Roaming, MU-MIMO, Beamforming, Band Steering sau Airtime Fairness.
De asemenea, Controllerul Hardware Omada OC300 le-a oferit administratorilor de rețea un management centralizat pentru întreaga rețea, fără costuri suplimentare, menținând în același timp un nivel înalt al securității și stabilității, mulțumită funcționării ca un sistem autonom, ce nu necesită un calculator central.
Vizitatorii, concurenții, sponsorii și organizatorii au fost încântați de performanța echipamentelor TP-Link utilizate în cadrul East European Comic Con 2022, organizat între 26–28 august la Romexpo, București.
Soluția Omada SDN pentru rețele profesionale, ce a fost implementată și anul acesta în cadrul EECC 2022, a putut susține fără probleme toate activitățile online desfășurate pe parcursul celor trei zile ale evenimentului.
"După o perioadă de pandemie cu foarte puține evenimente offline, East European Comic Con a revenit în forță în 2022. Peste 50.000 de vizitatori au fost prezenți în cele 3 zile de eveniment, iar acest lucru s-a văzut inclusiv în ceea ce privește infastructura de rețea. Ca de fiecare dată în ultimii 8 ani, TP-Link a asigurat echipamentele pentru tot ce a însemnat infrastructura de rețea a evenimentului și, ca de obicei, tot ce ține de internet și rețea a funcționat fără probleme. S-au putut baza pe internetul oferit prin rețeaua TP-Link peste 30 de standuri ale partenerilor prezenți la eveniment, standuri în care au fost prezente peste 500 de device-uri (PC-uri, laptopuri, console), dar și echipamente mobile precum telefoane, tablete sau echipamente de plăți (POS-uri, case de marcat etc.). De asemenea, estimăm că peste 5000 de vizitatori ai evenimentului s-au conectat la diferitele rețele Wi-Fi disponibile la eveniment."— a declarat Marius Radu, EECC Gaming Coordinator.
Echipamentele business din gama TP-Link Omada, precum EAP660 HD, EAP620 HD și EAP670, alături de OC300, le-au oferit celor aflați la eveniment o conexiune la internet stabilă, chiar și în momentele în care o multitudine de dispozitive erau conectate simultan la rețea.
Soluția TP-Link Omada a asigurat acoperire Wi-Fi fără probleme în întreg spațiul evenimentului, inclusiv în zonele aflate în exterior. Echipamentele Omada au oferit conexiuni wireless pentru mediile de înaltă densitate, pentru miile de participanți, soluția Omada SDN fiind potrivită pentru conectarea a multiple dispozitive în mediile aglomerate de operare, unde multiple dispozitive rulează simultan, conectate la rețea.
###
Despre TP-Link
Fondat în 1996, TP-Link este furnizor global de dispozitive și accesorii de rețea. Conform companiei de analiză a pieței IDC*, TP-Link este liderul pieței de echipamente WLAN, cu distribuție în peste 170 de țări și sute de milioane de clienți în întreaga lume. Cu un portofoliu extins de dispozitive și soluții stabile, performante și accesibile în domeniul rețelisticii și o experiență dovedită, compania își continuă evoluția cu echipamente adaptate stilului de viață conectat, care să răspundă cerințelor viitoare.
Pentru mai multe informații despre TP-Link, vizitează site-ul www.tp-link.com/ro/ sau urmărește-ne pe:
- Facebook: facebook.com/TPLinkRomania
- YouTube: youtube.com/TPLinkRomania
- Instagram: instagram.com/tplinkromania
- LinkedIn: linkedin.com/company/tp-link-romania
*Potrivit raportului IDC Worldwide Quarterly WLAN Tracker, Q4, 2021